Podul de la Brăila, cel mai mare pasaj suprateran din România, și al treilea ca mărime din Europa, construit de Compania italiană Webuild, este gata de deschidere. „AMR 1 zi ”, a scris miercuri pe Facebook, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Mâine se deschide circulația pe Podul suspendat de la Brăila!”, a anunțat, miercuri, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Cea mai spectaculoasă construcție din România, podul de la Brăila, construit de italineii de la Webuild, este finalizată, și se va deschide joi, pe 6 iulie.
„Totul este pregătit pentru inaugurarea podului peste Dunăre care va schimba transportul din România”, au anunțat, sâmbătă, italienii de la Webuild.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat încă de săptămâna trecută că în 6 iulie va fi deschisă circulația pe podul suspendat deasupra Dunării, de la Brăila, construit de compania italiană Webuild.
Ministrul Transporturilor a sublinat că podul suspendat peste Dunăre ar putea fi un exemplu pentru investițiile viitoare. Mai ales că este vorba de o construcție extrem de spectaculoasă, denumită și „Golden Gate” de România.
Podul construit de Webuild are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.
Podul de la Brăila este cuprins în Masterplanul General de Transporti și face parte din Drumul Expres Buzău-Brăila-Tulcea-Constanța.